Author Archives: rejuvenarevaginala

LABIOPLASTIA

Labiile mici marite sunt cauza unei varietati de simptome in cazul multor femei. In termeni medicali, afectiunea este denumita “hipertrofie labiala”. Multe dintre pacientele cu hipertrofie labiala simt o iritare la acel nivel chiar la cele mai simple activitati fizice; altele simt discomfort in timpul contactului sexual; altele pur si simplu sunt nemultumite de aspectul labiilor marite.

Hipertrofia labiala poate fi congenitala sau poate sa apara mai tarziu in urma nasterii pe cale vaginala. Labiile se pot mari datorita schimbarilor hormonale din timpul sarcinii sau daorita intinderii din timpul nasterii. In unele cazuri hipertrofia poate sa apara doar unilateral, ducand la asimetrie si la un aspect cu adevarat inestetic.

Femeile care se simt jenate sau au discomfort in timpul contactului sexual sunt de foarte multe ori refuzate de catre medicul lor ginecolog atunci cand incearca sa caute un tratament. De multe ori se spune ca e normal, sa nu-si faca griji, multe femei sunt asa, etc. Oricat de marite ar fi labiile si oricat de important ar fi discomfortul pe care ele il cauzeaza, intotdeauna exista o componenta a profesiei medicale care spune ca e normala asa si ca nu e nimic de facut. Ba mai mult, unii spun ca a schimba aspectul organelor genitale ar fi gresit din punct de vedere moral si etic. Este foarte frustrant pentru paciente sa caute un tratament si sa nu poata beneficia de el, desi labiile pot fi corectate chirurgical iar aceasta operatie poate fi deprinsa relativ repede de catre ginecolog.

In chirurgia estetica, aspectul unei parti a corpului si problemele de respect de sine rezultate din acest aspect au foarte mare importanta. Individul are dreptul in orice moment sa stie ce optiuni de tratament are la indemana privitor la aspectele estetice. Un medic nu ar trebui niciodata sa spuna “Nu-i nimic, e normal asa, chiar daca pe tine te deranjeaza”.

Bineinteles, nu toate femeile cu labii marite au aceleasi simptome. Unele femei n-au nici o problema cu ele si nu le intereseaza reductia. Ca orice alta forma a corpului uman, nu se aplica aceleasi reguli la toata lumea. Fiecare pacienta este unica si fiecare situatie trebuie tratata personalizat. Rejuvenarea vaginala si vulvara contine unele proceduri pentru reducerea si conturarea labiilor mici. Un aspect mai estetic si mai natural poate fi realizat prin metode noi inovatoare. Labiile mici pot fi expuse usor atunci cand coapsele sunt deschise. Labiile hipertrofice sunt expuse chiar atunci cand coapsele sunt apropiate. In cazuri extreme labiile pot sa atarne si sunt clar vizibile chiar prin slipi sau prin pantaloni, acest lucru fiind intr-adevar inacceptabil. Nu numai ca e foarte vizibil, dar e si foarte deranjant in timpul mersului, exercitiilor fizice sau contactului sexual.

Reductia chirurgicala a labiei se numeste labioplastie si poate fi facuta in doua moduri. Primul mod ar fi chirurgia de contur, excizia labiala directa, aceasta metoda fiind si cea mai folosita. Al doilea mod este excizia “in V”. Ambele procedee sunt tehnici dovedite, iar chirurgul poate recomanda o metoda sau alta in functie de aspectul estetic al labiilor si rezultatul dorit de pacienta.

Nu exista studii in legatura cu superioritatea vreunui procedeu din punct de vedere estetic. Din punct de vedere al senzatiei se pare insa ca excizia “in V” este superioara, ea lasand pe loc o parte din marginile foarte bine inervate ale labiei. Totusi, acest tip de excizie nu poate fi aplicat in toate cazurile.

Astazi, majoritatea pacientelor cauta ginecologi pentru proceduri de rejuvenare vaginala pe internet sau prin anunturile din revistele pentru femei. Asta pentru ca pentru sistemul conventional (medici de familie, etc.) rejuvenarea vaginala este considerata un subiect tabu. Totusi exista ginecologi, uroginecologi si chirurgi plasticieni care se specializeaza in aceste tehnici.

Odata ce veti gasi un medic cel mai probabil veti face o programare. Acesta va va intampina in cabinet si va dori sa va cunoasca in primul rand ca pe o persoana, sa va cunoasca neajunsurile si dorintele, pentru ca mai apoi sa va poata oferi sfaturi in legatura cu ce se poate si ce nu se poate repara prin aceste proceduri (in primul rand, chirurgia cosmetica nu va repara niciodata direct disfunctiile de cuplu). In timpul consultatiei va trebui sa adresati toate intrebarile care va framanta, pentru a fi sigura ca medicul are toate datele si va putea stabili o strategie terapeutica eficienta in cazul dumneavoastra. E important sa comunicati cu acesta pentru ca el sa stie exact cerintele si asteptarile dumneavoastra.

Abia dupa etapa de cunoastere ar trebui sa aiba loc examinarea propriu-zisa. In timpul acesteia medicul stie deja cam la ce sa se astepte si ce procedura va fi de ajutor. De obicei acesta va avea o oglinda pentru ca examinarea sa fie interactiva si sa se poata discuta principalele aspecte. Medicul va sublinia ceea ce ar putea fi facut iar pacienta va putea expune eventualele ingrijorari, inlesnind comunicarea. Toate aspectele vor trebui sa fie discutate si stabilite preoperator.
Inainte de operatie va trebui sa fiti convinsa ca se poate ajunge la rezultatul dorit. Daca aveti vreo urma de indoiala atunci sub nici o forma nu ar trebui sa faceti operatia. Indoiala dinainte de operatie poate rezulta intr-o noua obsesie legata de aspectul genital dupa interventie. Mai bine mai consultati si alt medic, ascultati ce are de spus si puteti alege impacata si in cunostinta de cauza.

Daca va hotarati sa faceti operatia, atunci veti fi supusa unui protocol preoperator, veti face unele analize, veti discuta si cu un medic anestezist. Vi se vor explica si eventualele restrictii preoperatorii. Se pot face si fotografii pentru dosar iar acestea pot fi folosite si pentru pacientele viitoare (doar daca sunteti de acord in scris). Vi se va explica din nou in detaliu tehnica ce va fi implementata. Nici un pacient nu este ca celalalt si nici un procedeu nu poate rezolva toate aspectele unei afectiuni.

Labioplastia in sine ia intre 45 si 90 de minute, in functie de detaliile ce vor trebui rezolvate. Reductia si reconturarea labiilor nu consta doar in taierea excesului de piele, este o procedura chirurgicala aproape artistica pentru a ajunge la rezultatul dorit de dumneavoastra. Apoi pot fi si alte aspecte de rezolvat in acelasi timp operator (cicatrici post nastere, etc.), care se vor adauga la timpul necesar interventiei.

Suturile sunt de obicei resorbabile si nu vor trebui scoase. Postoperator apare un discomfort local care de obicei dispare in cateva zile. Nu sunt necesare pansamentele, dar de obicei este indicat sa purtati tampoane de protectie. Poate fi aplicata gheata pentru a reduce inflamatia. Activitatea fizica intensa si contactul sexual ar trebui sa fie evitate 4-6 saptamani. Rezultatul final poate fi evaluat abia peste 2 sau 3 luni, cand cicatrizarea este completa. Bineinteles ca exista si riscuri, dar acestea sunt mici. Pot sa apara sangerari, cicatrici vicioase, alterari de senzatie, infectii, etc. De obicei ele pot fi evitate daca se respecta cu sfintenie indicatiile postoperatorii.

Operatia poate sa coste oricat intre 700 si 3500 euro, dar pretul mai mare nu este niciodata o garantie a rezultatelor. Intotdeauna medicul trebuie ales in functie de legatura care s-a format intre dumneavoastra si el, daca s-a putut comunica, daca s-a raspuns convingator la intrebari, si nu in functie de pret. Pot fi rezultate excelente la 700E si esecuri usturatoare la propriu si la figurat la 3500E. Atentie la evaluarea medicului!

Anatomia

Pentru a putea intelege mai bine articolele de pe acest site ar trebui pusa la punct in primul rand terminologia. Este important ca atunci cand consultati un chirurg in legatura cu rejuvenarea vaginala sa vorbiti aceeasi limba.
In timpul consultului identificarea corecta a anumitor parti ale corpului si comunicarea corecta in legatura cu ingrijorarile estetice sau medicale vis a vis de zona genitala este de mare folos. Inainte de a discuta despre procedurile de rejuvenare vaginala este util sa punem un pic la punct anatomia topografica genitala feminina.

VULVA

Majoritatea oamenilor, femei si barbati laolalta, deseori confunda vulva cu vaginul. De fapt, vaginul este canalul intern ce patrunde in corp pana la colul uterin. Vulva este alcatuita din organele genitale feminine externe, incluzand aici Mons Veneris ( “muntele lui Venus” ), clitorisul impreuna cu preputul, labiile mari si mici, uretra, himenul, vestibulul vaginal, dar nu si vaginul. Vom incepe descrierea acestora, dupa care vom ajunge si la partile mai putin vizibile.

MONS VENERIS

Este alcatuit dintr-o zona de tesut adipos (grasime) situata in zona pubelui, deasupra clitorisului.  De cele mai multe ori este acoperit de parul pubian. Nu i se atribuie un rol clar. Unii autori au inaintat teoria conform careia Mons Veneris ar avea un rol in stimularea sexuala. Cu siguranta insa are un rol in estetica zonei genitale feminine.

CLITORISUL

Clitorisul este considerat cel mai sensibil organ sexual extern feminin. In timpul stimularii sexuale devine si mai sensibil, oferind placere erotica intensa.

Portiunea clitoridiana vizibila este de marimea si forma unui bob de mazare (poate varia) si se afla pe linia mediana, inferior zonei in care se despart labiile mari, exact deasupra uretrei. Nu pare sa aiba alta functie decat aceea de a furniza placere sexuala si a stimula orgasmul feminin. Este tesut embriologic rezidual feminin, analog al penisului. Partea vizibila este doar partea expusa. Corpul clitoridian este de forma alungita si are pana la 1,5 cm, se extine inspre profunzime si se desparte in 2 parti de-o parte si de alta a orificiului vaginal. Dotat cu 8000 terminatii nervoase, este de departe mai sensibil decat penisul. Acest lucru il face sa aiba primul rol in stimularea orgasmului feminin.

Clitorisul este alcatuit din tesut erectil. Este acoperit cu un fald tegumentar, preputul. Acest fald pare sa protejeze tesutul sensibil. In timpul excitarii sexuale clitorisul creste in dimensiuni si iese de sub fald, expunandu-se stimulilor.

LABIILE MARI

Alta parte farte vizibila a vulvei sunt labiile mari. Acestea sunt doua zone de tesut adipos (grasime) dispuse de-o parte si de alta a orificiului vulvar. Incep de la nivelul Mons Veneris, unde se despart, si se reunesc la nivelul perineului, langa anus. De obicei sunt acoperite cu par pubian, si sunt oarecum sensibile.

LABIILE MICI

Labiile mici sunt “buzele” interne, doua fasii subtiri de tesut, inconjurate de labiile mari. Labiile mici se impreuneaza superior la nivelul clitorisului. Aspectul lor variaza. Uneori pot fi foarte subtiri si mici, fiind mascate de labiile mari. Alteori pot fi mari, groase, proeminand peste labiile mari.  De asemenea pot fi si asimetrice. Labiile proeminente pot genera discomfort in timpul contactului sexual sau a exercitiilor fizice, in timp ce labiile mici tipice rareori dau vreun simptom.

De obicei nu sunt acoperite de par, si sunt sensibile la atingeri usoare. Cand exista excitare sexuala, labiile mici se angorjeaza, umplandu-se cu sange, si isi schimba culoarea pana la rosu inchis. Intreaga vulva se poate angorja, clitorisul, labiile mici si mari. Acelasi fenomen erectil este raspunzator de schimbarile ce au loc la nivelul penisului in timpul stimularii sexuale. Vulva angorjata este mult mai sensibila.

INTROITUL VAGINAL

Orificiul vaginal, localizat spre polul inferior al vulvei, este expus atunci cand labiile mici sunt despartite. Poate sau nu sa contina himenul, o membrana subtire ce impiedica accesul.

Sfincterul vaginal, aflat la nivelul orificiului, este puternic si sensibil. In lateralele introitului se afla glande ce secreta un lichid lubrifiant al labiilor mici in timpul contactului. Acestea se pot inflama sau infecta, dand nastere la chistul sau abcesul glandei Bartholin, care se trateaza chirurgical.

Mai profund in vagin exista glande aditionale ce lubrifiaza mucoasa vaginala sensibila.

CORPUL PERINEAL

Perineul este partea ingusta dintre orificiul vaginal si cel anal. Muschii ce se impreuneaza aici (transversi profunzi si superficiali ai perineului ) au un rol vital in stabilirea calibrului si tensiunii vaginului distal. Aceasta impreunare formeaza corpul perineal.

Multe femei constata ca acest corp perineal are de suferit dupa nastere, fiind mult mai subtire, vaginul fiind mai apropiat de anus. Defectul de la acest nivel cauzeaza orificiul vulvar sa stea deschis si sa fie mai larg. Aceasta relaxare duce frecvent la scaderea stimularii din timpul contactului sexual. Aici au loc de obicei leziunile din timpul epiziotomiei la nastere, si de multe ori nu se vindeca asa cum ar trebui, orificiul fiind mai larg.

VAGINUL

In sfarsit, vaginul. Acesta este un organ canalicular intern, servind ca un “receptacul” al penisului in timpul contactului. Dupa 40 de saptamani, poate servi ca si cale de nastere, daca nu se alege cezariana. Se intinde de la orificiul vulvar pana la colul uterin, fiind calea de acces catre organele genitale interne.

De obicei are 6-9 cm, dar se extinde peste limita descrisa in timpul contanctului. La femeile ce au nascut de mai multe ori poate fi mai lung, sau poate fi aparent mai scurt din cauza organelor interne care prolabeaza.

Canalul vaginal nu este ca un tub deschis. Peretii vaginal se pliaza intre ei, fiind elastici. Doua treimi a terminatiilor nervoase vaginale se afla in portiunea inferioara a acestuia.

Stimularea sexuala cauzeaza cresterea fluxului sangvin, peretii devenind si ei angorjati si mai sensibili. Glandele din mucoasa lubrifiaza vaginul, inlesnind penetratia.

Peretii vaginal acopera si acomodeaza orice obiect poate fi introdus. Muschii pelvici contribuie la tonusul vaginului, fiind conectati la fascii submucoase . Abilitatea peretilor de a “apuca” penisul contribuie la senzatiile placute din timpul contactului si la orgasm. Organele pelvine normale contribuie la senzatii si la nivelul orificiului vaginal, si mai profund in canalul vaginal. Lezarea planseului pelvin in timpul nasterii si relaxarea consecutiva a peretilor vaginali afecteaza sensibilitatea organului si poate duce la incapacitatea de a ajunge la orgasm.

Mai sunt si alte parti anatomice ale aparatului genital feminin, descrierea lor in cadrul acestui articol nu isi are rostul. Partile descrise insa sunt cele ce ne sunt de folos in descrierea afectiunilor si procedurilor legate de rejuvenarea vaginala. In celelalte articole se vor aduce clarificari in cazul in care acestea se necesita.

Introducere

Jumatate din populatia lumii il poseda, cealalta jumatate nu, dar e preocupata foarte mult de el. Grupul care il poseda il ia ca atare; celalalt grup si-l doreste, dar de cate ori are ocazia, rareori stie ce sa faca cu el. Se largeste odata cu varsta, insa posesoarele l-ar vrea la dimensiunile de odinioara. Poate fi folosit pentru a interactiona cu alte pesoane intr-un mod absolut sublim. A fost si este folosit de unele persoane ca o afacere. Este calea biologica naturala pentru mentinerea si propagarea speciei noastre. Este foarte personal, si totusi poate fi considerat fundatia tuturor eforturilor depuse de omenire. Dupa unii filosofi este motorul tuturor interactiunilor umane inca din vremurile biblice.

Ce este? Ce poate fi atat de important?

Este vorba despre vagin.

Incepi viata cu unul nou, insa pe masura ce inaintezi in varsta imbatraneste si el. Este nedrept ca lumea sa inteleaga atat de putine despre el. Nimeni nu se simte foarte confortabil sa discute despre el. Barbatii, in schimb, isi exploreaza organul genital inca de la cea mai frageda varsta. Medicina moderna a proiectat o serie intreaga de “piese de schimb” pentru organele ce cedeaza odata cu varsta. Generatia actuala de barbati a fost binecuvantata cu o intreaga gama de proteze, medicamente ( Viagra, printre multe altele ), care la prelungeste viata sexuala, fiind generatia masculina cu cei mai multi ani de activitate sexuala din istoria planetei.

Femeile ajung si ele la o varsta la care incep sa aiba nevoie de asistenta medicala in ceea ce priveste viata sexuala. Chirurgia vaginala cosmetica a iesit la iveala, stiinta vine in ajutorul femeilor cu rejuvenarea vaginala, o parte noua dar acceptata a medicinii moderne.

Asa cum in trecut lumea s-a ocupat de barbatii cu disfunctii erectile, acum medicina este deschisa catre nevoile biologice si sexuale ale femeii. Nevoia barbatului de reabilitare sexuala nu a fost niciodata pusa sub lupa critica a societatii. Chirurgia genitala masculina este efectuata pentru ca barbatii, impreuna cu partenerii lor sexuali, o cer, si atat. Exista o nevoie si este rezolvata. Nu se compara cu controversa aparuta in jurul rejuvenarii vaginale.

De ce atatea dificultati cand vine vorba despre sexualitatea feminina? Pentru ca pentru societate femeile care doresc o viata sexuala mai intensa sunt un tabu.

Societatea este ingrozita de emanciparea femeii. In Epoca Victoriana, majoritatea femeilor nu aveau drept de proprietate. Mai tarziu luptau pentru dreptul de a vota. Astazi lupta pentru emancipare la locul de munca. Cererea pentru chirurgie cosmetica genitala este alta incercare peste care femeile vor trece.

Aceasta ramura a medicinii este la inceput. Tehnicile se vor imbunatati, si asa ar si trebui sa fie. Cu fiecare pas, medicina trebuie sa fie sensibila la nevoile individului. Nu ar trebui sa se mai auda remarci de genul ” Este normal, las-o asa. Nu ai nevoie de operatii din astea.”

Femeile ar trebui sa se informeze despre progresul in chirurgia vaginala, incluzand rejuvenarea vaginala si chirurgia cosmetica vaginala. Cunoasterea optiunilor disponibile este in sine primul pas catre eliberare. In acest blog voi incerca sa expun, articol cu articol, cate ceva despre aceasta ramura a chirurgiei cosmetice si sa raspund intrebarilor la care nu aveti raspuns.


office@rejuvenarevaginala.ro www.rejuvenarevaginala.ro


 

Vaginoplastia

Vaginoplastia este o procedura care se adreseaza in special laxitatii vaginale, prin ingustarea calibrului cu ajutorul musculaturii perineale si a tesuturilor moi adiacente. Are ca rezultat sporirea satisfactiei sexuale atat a pacientei cat si a partenerului. De asemenea are si un rezultat estetic, mai ales in cazul unei vulve beante (deschise), ce apare in special dupa nastere.

De ce vaginoplastie?

In ciuda mitului conform caruia vaginul revine la forma si tonusul initiale dupa nastere, experienta ne-a aratat ca lucrurile nu stau tocmai asa. Muschii vaginali se relaxeaza, pierzandu-si tonusul, puterea, controlul si capacitatea de contractie. Diametrul extern si intern al vaginului se mareste. Muschii perineului sunt slabiti si au un sistem de sustinere slab. In aceste conditii vaginul nu se mai afla in starea fiziologica optima. Ca rezultat, satisfactia sexuala este diminuata. Mai mult, situatia se inrautateste odata cu cresterea numarului de nasteri.

Pentru a obtine o imbunatatire a vietii sexuale este nevoie de o corectie chirurgicala: vaginoplastia. Aceasta corecteaza diametrul lumenului vaginal prin excizia unor segmente din mucoasa vaginala si intareste muschii vaginali prin miorafii (suturi musculare) ce stramteaza vaginul, iar capacitatea de contractie a acestuia este reabilitata.

In ce consta?

Vaginoplastia reprezinta o procedura care nu este necesara din punct de vedere medical si pretinde ” reintinerirea “ aspectului vaginului prin intarirea musculaturii canalului vaginal. Aceasta procedura poate fi realizata sub efectul unei anestezii locale si sedari IV (timp operator aprox. 1,5 h). Totusi sunt preferate alte tipuri de anestezie. Apelul la aceasta procedura se face de obicei dupa ce exercitiile de tonifiere (Kegel) nu au avut efectul scontat.

Muschii intinsi, relaxati ai vaginului sunt reconectati si scurtati prin suturi dizolvabile pentru a stramta cananalul vaginal, iar excesul de mucoasa este indepartat, astfel incat va fi redusa si din grosimea mucoasei vaginale (ce altereaza perceptia senzatiilor in timpul actului sexual). Cicatricile se vor situa in interiorul vaginului. Postoperator se simte discomfort cateva zile, iar vindecarea completa are loc dupe 6 saptamani. Toate firele folosite sunt absorbabile.

Desi descrisa ca fiind o procedura de rejuvenare, vaginoplastia nu transpune zona intr-o stare fiziologica mai tanara, deoarece nu modifica natura vaginului, ci doar forma si dimensiunile sale, modificand astfel perceptia asupra sa.

Mai multe informatii despre procedura sau pentru un consult: Centrul de Rejuvenare Vaginala Bucuresti .

Ce este labioplastia?

Labioplastia se refera la interventia chirurgicala prin care se schimba forma si dimensiunea labiilor mici si/sau mari, desi cel mai adesea este vorba de micsorarea labiilor mici, fie dezvoltate in exces, fie deformate dupa ce femeia a nascut sau a prezentat fenomene inflamatorii, infectioase la nivelul acestora, fara insa a fi afectata functia lor.

Ce este labioplastia?

Labiile mici reprezinta faldurile de piele si tesut ce se extind de la nivelul clitorisului, in jurul deschizaturii vaginale catre vestibulul vulvar. Labioplastia poate corecta forme neregulate, asimetrice ale labiilor (interne si externe) sau poate mari / micsora dimensiunile acestora. Aspectul labiilor se schimba atat dupa nasteri sau inflamatii, cat si odata cu trecerea timpului. Ca orice tesut moale, ele isi pierd din elasticitate si devin mai laxe si mai coborate. De asemenea, aspectul inestetic al labiilor poate fi si mostenit genetic.

 

De ce labioplastie?

Principalele motive pentru care se apeleaza la acest tip de operatie sunt discomfortul si aspectul. Multe paciente simt discomfort sau chiar iritatie atunci cand poarta articole de imbracaminte stramte, depun efort sau in timpul actului sexual. Alte paciente vor doar sa imbunatateasca aspectul extern. Odata cu evolutia societatii in care traim acest tip de cereri au devenit mai frecvente. Adeseori aceste paciente se simt jenate fata de partenerii lor. Se poate ajunge la afectarea relatiei intime si a respectului de sine. De aceea ele vor sa aiba un aspect cat se poate de placut pentru ele insele si pentru partenerii lor.

 

In ce consta?

Procedura in sine pare simpla, insa pentru obtinerea unui aspect placut si cat se poate de natural este nevoie de un anumit grad de experienta. Desi poate fi efectuata sub anestezie locala, se poate obtine un confort chirurgical sporit si implicit un rezultat mai bun cu alte tipuri de anestezie (de conducere sau generala I.V.). In principiu dureaza 1 ora, iar postoperator se poate simti un discomfort local cateva zile. Vindecarea totala dureaza 6 saptamani. Materialele de sutura sunt absorbabile, deci nu este nevoie de “scos fire”.

Pentru mai multe informatii sau pentru o programare nu ezitati sa ne contactati.

Ce este rejuvenarea vaginala?

Rejuvenarea vaginala este impropriu definita ca o operatie. De fapt este un ansamblu de tratamente medicale si/sau cosmetice, si proceduri chirurgicale ce au drept scop final modificarea formei si dimensiunilor vaginale, modificand astfel perceptia asupra sa, oferind un aspect intinerit  si imbunatatind functia sexuala prin refacerea calibrului si a tonusului muscular. De multe ori rejuvenarile se soldeaza cu un esec, mai ales dupa o anumita varsta sau la pacientele cu functie ovariana precara, tocmai din cauza faptului ca s-a trecut direct la operatie si s-au neglijat pregatirile prealabile.

 

De cele mai multe ori rejuvenarea este initiata printr-un tratament estrogenic local ce dureaza in medie 2-3 saptamani, in functie de varsta si starea ovarelor (statusul hormonal).  Concomitent cu acest tratament local se efectueaza exercitiile Kegel, ce au ca scop evidentierea si intarirea musculaturii pelvine, ceea ce va duce la rezultate mult mai bune dupe efectuarea vaginoplastiei.

Procedurile chirurgicale din cadrul rejuvenarii sunt de obicei combinate, efectuandu-se o vaginoplastie, urmata de corectarea chirurgicala a labiilor mici si a celor mari. Fiind mai complexa, interventia dureaza intre 1 si 3 ore, sub anestezie generala sau de conducere. Totusi, postoperator discomfortul va disparea dupa cateva zile, cu vindecare totala la 6 saptamani. Toate firele folosite sunt absorbabile.

Pentru intregirea aspectului se pot efectua diverse tratamente cosmetice locale (epilare definitiva, etc.), cu rezultate finale intr-adevar spectaculoase.

Pentru mai multe informatii si pentru a beneficia de un consult nu ezitati sa ne contactati pentru o programare la unul din medicii nostri.